Peste 2000 de articole despre slabire, dieta, alimentatie sanatoasa, trending si lifestyle, fashion sanatate remedii tratamente beauty

Faceți căutări pe acest blog

De ce te îngrasa batoanele de slabit

De ce te îngrasa batoanele de slabit
Persoanele care apeleaza la suplimentele pentru slabit risca sa acumuleze kilograme în plus, daca le asociaza cu mese bogate. În cel mai fericit caz, poti slabi 1-2 kg, spun nutritionistii

Batoanele pentru slabit nu ajuta la pierderea kilogramelor nedorite si, mai mult, pot chiar îngrasa, daca sunt asociate unor mese copioase.

„Daca manânci mult la mesele principale si mai introduci si aceste batoane în alimentatie, atunci te poti chiar îngrasa”, atrage atentia dr. Serban Damian, nutritionist sportiv acreditat CIO. Referindu-se la compozitia acestor suplimente alimentare, specialistul spune ca batoanele pentru slabit contin cereale, zaharuri si grasimi (în special margarina, în cazul celor cu învelis de ciocolata) plus un concentrat proteic.

Totusi, consumul lor pare sa nu dauneze. „Ele sunt ca niste napolitane. Nu fac rau, dar trebuie privite mai mult ca un aliment, si nu ca un produs pentru slabit”, atentioneaza nutritionistul Damian.

În ceea ce priveste batoanele cu carnitina (supliment nutritiv utilizat, în special, de catre sportivi), care promit, la rândul lor, o slabire sigura, medicul este cam sceptic. „Studiile realizate de specialisti în domeniu arata ca acest aminoacid, carnitina, are o valoare incerta pentru scaderea în greutate”, subliniaza dr. Serban Damian.

Batoanele sunt doar gustari

În plus, specialistul spune ca aceste batoane, contrar etichetei, nu ar trebui sa înlocuiasca o masa, ci doar o gustare. Mesele principale ale zilei ar trebui sa includa o alimentatie variata si echilibrata, iar suplimentul nutritiv poate constitui o gustare. „Se poate apela la acest baton, o data sau de doua ori pe zi, atunci când suntem la serviciu si mai sunt câteva ore pâna luam prânzul. Totusi, atentioneaza medicul, nu este indicat sa mâncam zilnic astfel de suplimente. Alimentatia trebuie diversificata”, conchide dr. Serban Damian.

Batoanele nu prea dau senzatia de satietate

În cel mai bun caz, cei care recurg la batoanele de slabit, pot pierde numai câteva kilograme. Totul depinde, însa, de cât de mult vor sa slabeasca persoanele respective si de masa lor corporala. „Se spune ca aceste suplimente dau satietate. Daca o persoana a depasit cu mult greutatea normala si vrea sa slabeasca 10-15 kilograme, degeaba va înlocui o masa cu un baton de slabit, pentru ca produsul nu-i va oferi o satietate puternica. O astfel de persoana are nevoie de o masa copioasa pentru a se satura. În schimb, pe o persoana cu o greutate moderata, care doreste sa slabeasca doar câteva kilograme, batoanele o pot ajuta sa dea jos unu-doua kilograme”, explica dr. Ioana Diana Dima, medic nutritionist. Specialistul spune ca aceste suplimente proteice contin fibre, au un anumit numar de calorii si ar trebui sa suplineasca o masa, însa nu prea dau senzatia de satietate. „Este, mai mult, o dezamagire”, concluzioneaza medicul Dima. Si suplimentele proteice pentru sportivi au dezavantaje. „Acestea au efect doar pe perioada de timp pe care sunt administrate”, subliniaza dr. Ioana Dima.

Un alt sfat pe care îl ofera nutritionistul celor care doresc sa slabeasca este acela de a nu lua vitamine în aceasta perioada, chiar daca regimul este mai sarac în calorii. Vitaminele, spune specialistul, trebuie luate numai atunci când în organism exista un deficit dintr-un anume element mineral ori în perioadele de stres intelectual sau fizic. „Vitaminele administrate pe perioada dietelor pot sa creasca pofta de mâncare”, atentioneaza medicul Ioana Dima.

În afara de batoanele pentru slabit, alte produse care promit scaderea în greutate sunt ceaiurile depurative, capsulele cu suplimente alimentare sau pudrele proteice care stau la baza prepararii shake-urilor pentru slabit.

Niciun comentariu:

Atentie ! Toate comentariile care contin legaturi externe vor fi sterse !

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate de operator uman. Comentariile irelevante nu se publica.

[ Comments are moderated. Irrelevant comments do NOT get published ]

...

Cele mai citite in ultima saptamana

Cauta pe acest blog